top of page
Psih Dilber JPEG Purple.jpg

💜💫 Bunătate și Răutate versus Mărinimie și Cruzime

Actualizată în: 10 mar.

Astăzi, în sfârșit, mi-am făcut timp să scriu despre bunătate și răutate versus mărinimie și cruzime deși voiam de foarte mult timp să stau în fața unei pagini și să îmi aștern gândurile și ceea ce știu despre aceste două concepte. Săptămâna aceasta m-am simțit inspirată să fac acest lucru în urma unor discuții recente avute cu oameni dragi, în care a fost necesar să explic aceste noțiuni din punctul meu de vedere. De aceea, acum simt nevoia să împărtășesc aceste idei aici.


Din punctul meu de vedere bunătatea și răutatea sunt alegeri esențiale care ne influențează profund starea de spirit. Fiecare dintre acestea au un impact semnificativ asupra modului în care ne simțim, gândim și reacționăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci când alegem să fim buni, ne umplem sufletul cu lumină, creăm o stare de bine interioară și atragem, în timp, aceleași energii pozitive înapoi înspre noi. Pe de altă parte, răutatea aduce cu sine un gol greu de umplut.


A fi bun sau rău nu este doar o decizie morală, ci și una care ne afectează direct sănătatea mentală și emoțională. Alegerea bunătății ne aduce liniște sufletească și ne ajută să ne simțim împăcați cu noi înșine. În schimb, răutatea, chiar dacă poate părea un scut sau un răspuns la provocări, nu face altceva decât să ne tulbure pacea interioară și să ne otrăvească mintea cu resentimente, aducând cu sine o greutate emoțională.

Astfel, fiecare act de bunătate este o investiție în starea noastră de bine, în timp ce fiecare act de răutate devine o povară ce ne apasă sufletul. De aceea este important să fim conștienți că bunătatea și răutatea nu afectează doar pe cei din jur, ci și pe noi înșine, lăsând urme adânci în propria noastră stare de spirit.

De multe ori, în societate, oamenii buni sunt percepuți ca fiind naivi sau slabi. Dar această percepție este departe de adevăr. Oamenii buni nu sunt nici pe departe proști. Ei nu sunt ignoranți în fața răutății - dimpotrivă ei aleg în mod conștient să fie buni.

De ce?

Pentru că bunătatea nu este o lipsă de forță, ci o manifestare a celei mai profunde puteri interioare. Oamenii care aleg bunătatea știu că ar putea fi la fel de cruzi și neîndurători dar preferă să nu își murdărească sufletul. Aleg, în schimb, să cultive blândețea, chiar dacă asta înseamnă să fie văzuți ca vulnerabili. Bunătatea lor nu este o mască, ci o armură invizibilă. Ei nu sunt neputincioși în fața răutății, ci aleg să o înfrunte printr-o altă cale, o cale mai înaltă care cere mult mai mult curaj.

  Mulți oameni mă percep ca fiind bună și blândă. Da, aceasta este o alegere pe care o fac zi de zi dintr-o promisiune făcută însumi. Cunosc umbrele care pot sălășlui în fiecare dintre noi și am învățat să le accept, dar și să le țin în frâu. Aleg bunătatea nu pentru că sunt incapabilă de altceva, ci pentru că știu cât de mult rănește sufletul să te lași pradă răutății. Răutatea este un foc care arde tot ce atinge, în timp ce bunătatea este ca o ploaie blândă care vindecă pământul uscat. Aleg să fiu o ploaie blândă.

A fi bun nu înseamnă a fi pasiv sau slab. Înseamnă să ai puterea de a ierta, de a te ridica deasupra micimii și de a alege lumina chiar și atunci când întunericul pare calea mai ușoară. Și știu, din propria experiență, că atunci când alegi să fii bun, fără să cauți răzbunare sau să ataci, dreptatea vine la tine, mai devreme sau mai târziu. Universul are propriile sale căi de a echilibra lucrurile, iar nimic din ceea ce facem nu rămâne nerăsplătit.

În acest context, vreau să menționez o cărticică de copii pe care o recomand tuturor, mai ales părinților care își cresc copiii cu valori sănătoase. Este vorba despre "Ai umplut găletușa azi?" scrisă de Carol McCloud. Această cărticică încurajează comportamentul pozitiv folosindu-se de conceptul unei găletușe invizibile pentru a le arăta copiilor cât este de ușor si de satisfăcător să exprimi bunătate, apreciere si dragoste prin "umplerea găletușei". O citesc copiilor cu care lucrez pentru a le explica diferența dintre bunătate și răutate. Ideea centrală este simplă, dar profundă: fiecare dintre noi poartă o găletușă invizibilă. Când facem fapte bune sau primim bunătate, găletușa noastră se umple, aducându-ne o stare de bine. În schimb, atunci când suntem răi sau suntem răniți de alții, găletușa noastră se golește, lăsându-ne cu o senzație de gol interior.

Le explic copiilor că fiecare gest, fie el bun sau rău, are un impact asupra stării noastre de spirit, asupra corpului și a minții noastre. Alegerea de a umple sau a goli găletușa cuiva este în mâinile noastre. Iar această cărticică îi ajută să înțeleagă că, prin bunătate, își pot umple nu doar propria găletușă, ci și pe a celor din jur. Așa că, dacă vom alege să fim buni, fără să căutăm răzbunare și fără a ataca, vom fi răsplătiți într-un fel sau altul. NIMIC NU RĂMÂNE NERĂSPLĂTIT!


În final, bunătatea nu este doar o alegere, ci o cale de a trăi în armonie cu tine însuți. Aleg bunătatea nu pentru că nu aș putea alege altceva, ci pentru că îmi aduce liniște, iar dreptatea vine întotdeauna în cele din urmă pentru cei care rămân fideli valorilor lor. Bunătatea aduce cu sine o răsplată mai mare decât orice răzbunare.


Psih. Dilber Salim

💫

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Yorumlar

5 üzerinden 0 yıldız
Henüz hiç puanlama yok

Puanlama ekleyin
bottom of page